Tranzitele umbră – o tehnică ascunsă de predicție

Posted by
Timp de lectură: 18 minute

 
 

Frank Clifford

 
 
Reprodus cu permisiunea autorului după articolul Shadow Transits – A Hidden Forecasting Tool, publicat inițial în The Mountain Astrologer aprilie-mai 2008
 
 
Putem spune (un început mereu potrivit dacă discutăm idei astrologice) că munca noastră ca astrologi-psihologi este de a-i ajuta pe clienți să vadă tipare și să recunoască comportamentele repetitive. Din punctul meu de vedere, una dintre sarcinile noastre este să-i ajutăm să facă legături semnificative între situațiile din trecut și cele din prezent, pentru a putea lua decizii mai bune acum.

În munca mea cu clienții am dat peste o unealtă pe care am numit-o “tranzitele umbră” și pe care acum o folosesc frecvent. Uneori, noi, astrologii, putem fi prea generoși cu orburile, mai ales în chestiunile de predicție, așa că începusem să mă întreb de ce revin la consultații clienții la 31-32 de ani cu aceleași probleme pe care le aveau la Revoluția lui Saturn, adică la 29. Adesea, acești clienți au venit spunând: “Mi-ai zis că se va termina acum doi ani!”. Imprecis și puțin nedrept, însă această “repetiție” se întâmpla la mult timp după ce planeta depășise un orb rezonabil. Așa că am ajuns la concluzia că Revoluția lui Saturn nu e gata până nu trece și Revoluția umbrei lui Saturn, care se desfășoară la doi sau trei ani distanță față de prima. Mai multe detalii în cele ce urmează.
 
 

Scurtă introducere la tehnica direcțiilor de Arc Solar

Dacă puteți face niște adunări simple, atunci veți putea estima aproximativ Arcul Solar (AS) doar privind horoscopul. De exemplu, dacă Ascendentul se află la 5° Balanță, iar Saturn la 19° Balanță, atunci, plecând de la faptul că un grad pe arc este simbolic egal cu un an de viață, atunci Ascendentul AS ajunge să formeze o conjuncție cu Saturn natal la vârsta de paisprezece ani. La asta se rezumă, în esență, Arcul Vârstei (Age Arc). Tehnica Arcului Solar este mai sofisticată (ideal, calculele sunt făcute de un computer), și aici harta se deplasează înainte cu totul în funcție de viteza exactă a Soarelui în fiecare zi după naștere.

N-am reușit să mă îndrăgostesc de progresii. Mi-am dorit mereu o unealtă de predicție care să dea rezultate rapid – ceva ce aș fi putut să aplic doar privind horoscopul. Cu siguranță era Berbec acel om care a zis, rugându-se, “Doamne, dă-mi răbdare … dar grăbește-te!”. Așa că, atunci când am descoperit tehnica direcțiilor de Arc Solar, am aplicat-o numaidecât și am observat că e foarte utilă pentru detectarea evenimentelor importante. De vreme ce harta se mișcă înainte la aceeași viteză, distanțele angulare dintre punctele de pe hartă rămân aceleași, și, astfel, atunci când aspectele strânse (de exemplu, careul sau opoziția) trec în mișcare directă peste un anumit punct al hărții, sau atunci când o planetă trece în mișcare directă peste un aspect strâns, au loc așa-numitele “legături duble” (double whammies).

Mereu m-am întrebat care ar fi diferența dintre un tranzit la o poziție natală și un tranzit la un punct de pe harta AS. Care ar fi mai important? De fapt, este unul mai important decât celălalt? I-am întrebat și pe alții, iar răspunsul a fost un “Mda, interesant” scurt și nesatisfăcător. Iar problema rămânea deschisă. Numai draga mea colegă Melanie Reinhart a avut o opinie (despre tranzitele la planete natale și progresate) care mi-a mai potolit din nedumeriri. Melanie considera că perioada dintre un tranzit peste Uranus natal și un tranzit la Uranus progresat ca un proces de intensificare și întindere (elongation), în care tema principală reapare ca un ecou.

Nu întâlnisem (și încă nu am întâlnit) astrologi care să aibă o teorie despre tranzitele la pozițiile AS sau care să folosească această tehnică în practica lor. (1) Așa că m-am pus pe treabă și am început cercetarea. Și, așa cum se întâmplă de obicei, fructele cercetării mi-au fost aduse pe tavă de clienții mei – adesea sub forma unui tip de revoluție extinsă a lui Saturn.
 
 

Revoluția umbră lui Saturn

Atunci când Saturn în tranzit (TR) încheie un tur în jurul zodiacului și revine în poziția natală, experimentăm un tranzit de-al său, faimosul “majorat” (coming of age) al Revoluției lui Saturn. Însă în cei 29 de ani care îi trebuiesc lui Saturn să revină în poziția natală, Saturn AS a înaintat aproximativ 29 de grade față de poziția lui Saturn natal (de obicei într-un alt semn și în altă casă). Lui Saturn de pe cer îi vor mai trebui încă doi ani și jumătate până la trei ani ca să îl ajungă din urmă pe Saturn AS, care după acest timp se va fi deplasat încă 2.5 – 3 grade (un grad pentru fiecare an).

Acesta este Tranzitul Umbră – un eveniment ascuns care leagă un tranzit al unei planete la harta natală cu un tranzit ulterior al acelei planete la poziția pe harta AS.

Am descoperit că aceste tranzite umbră aduc adesea repetarea unor teme, evenimente sau sentimente trăite în perioada tranzitului inițial la harta natală. Ele ne oferă șansa de a încheia treburile neterminate, noi oportunități sau posibilitatea de a recunoaște un tipar din trecut – și de a face alte alegeri, dacă e necesar.

Dacă un client nu a ajuns la perioada de umbră a tranzitului, putem folosi această unealtă pentru a prezice tipare ce au potențialul de a se repeta în această perioadă. Dacă știm ce s-a întâmplat pe parcursul tranzitului la harta natală, putem înțelege temele care ar putea fi revizuite până când planeta respectivă ajunge din urmă poziția pe AS. Desigur, măsura timpului necesar pentru a ajunge din urmă poziția de pe harta AS depinde de planeta în cauză. E posibil ca asta să nu se întâmple cât încă suntem în viață. (Știm, de exemplu, că, în medie, într-o viață de om, Pluto nu poate să traverseze mai mult decât o treime din horoscop.)

Vă propun cazul unei cliente, “Anna”, care m-a făcut curios pentru prima oară de Tranzitele Umbră. Anna avea în jur de treizeci de ani când a venit la o consultație de astrologie-chiromanție în aprilie 2005, în timpul tranzitului lui Saturn conjunct cu Saturn din harta ei AS (Revoluția Umbrei lui Saturn). În harta ei, Saturn natal se afla în Casa a VIII-a (conform sistemelor de case Placidus și Egale), și forma mânerul unui tipar găleată. Amplasarea lui Saturn în Casa a VIII-a accentua problemele saturniene precum intimitatea și respectul, care deveneau și mai importante prin amplasarea natală a Lunii în Capricorn și a Ascendentului în Scorpion. Înaintând cu grijă, înainte să discutăm despre starea ei curentă, am întrebat-o pe Anna ce s-a întâmplat în timpul Revoluției lui Saturn. Mi-a explicat că partenerul ei avusese o aventură cu altcineva și îi povestise totul, lăsând-o să se confrunte cu faptul că a fost înșelată și cu povara plină de resentiment a acestei mărturisiri.

Având în vedere amplasarea lui Saturn în Gemeni, în Casa a VIII-a, am putea spune că unul dintre mesajele Revoluției lui Saturn ar fi putut să fie acela de a da voce (Gemeni) sentimentelor adânci sau volatile precum înșelatul (Casa a VIII-a), de a procesa (semn mutabil) experiența (Saturn) și de a comunica (Gemeni) spectrul de probleme asociate lui Saturn sau Casei a VIII-a. În The Twelve Houses, Howard Sasportas scrie: “Casa a VIII-a ne oferă oportunitatea de a reexamina legătura dintre problemele de relaționare actuale și acele probleme cu care ne-am confruntat în copilărie cu părinții noștri… Ruinele și resturile din copilărie sunt dezgropate în Casa a VIII-a… Darul acestei Case este o mai bună cunoaștere și stăpânire de sine, iar aceasta ne eliberează, permițându-ne să continuăm călătoria înnoiți și descotorosiți de bagajele inutile.” (2) Însă clienta mea nu i-a spus niciun cuvânt partenerului în acel moment și, după cum spune chiar ea, “a îngropat” întreaga situație.

Cum spuneam, în aprilie 2005 a venit pentru o consultație, în ultima secvență a Umbrei Revoluției lui Saturn, de această dată în Rac în Casa a IX-a. Am întrebat-o dacă există vreo legătură între evenimentele de la prima Revoluție a lui Saturn și situația actuală, poate printr-un fel de temă a Casei a IX-a (călătorii, educație) sau a Racului (cămin, familie, mamă). Mi-a spus că da. Anna discutase cu partenerul ei posibilitatea de a întemeia o familie, însă în august 2004 (primul aspect) clienta mea a plecat singură într-o vacanță în străinătate (Casa a IX-a), iar acolo s-a îndrăgostit de un alt bărbat. Înapoi acasă, nu i-a spus partenerului ei despre aventura din concediu. Am întrebat-o dacă s-au întâmplat evenimente notabile în jurul celui de-al doilea aspect (ianuarie 2005) și mi-a răspuns: “M-am întors acolo și am petrecut încă o săptămână cu el.” I-am spus că ultimul aspect avea să aibă loc pe la jumătatea lunii mai 2005, peste doar câteva săptămâni. Atunci Anna mi-a zâmbit timidă. Își rezervase deja biletul pentru o altă călătorie de o săptămână, chiar în acea perioadă. Revoluția Umbrei lui Saturn i-a repetat aceleași probleme, însă cu accente diferite (semnul) și într-o altă arenă a vieții (Casa).

Restul întâlnirii l-am petrecut discutând posibile feluri prin care ar putea explora și exprima acel Saturn în Gemeni în Casa a VIII-a. În momente precum acesta, astrologul se simte privilegiat că ia parte la acest proces de înțelegere și responsabilizare, pentru că și el este implicat. Nu e vorba să le “nimerești” și să îți impresionezi clienții cu date precise. Când se deschide un dialog, ideal este să întrebăm: “Ce facem acum cu această informație?”
 
 

Editare și publicare

Am reușit să fac aceeași legătură analizându-mi propria Revoluție a lui Saturn (în Gemeni, în Casa a XII-a, aproape de Ascendent). Încă de la vârsta de douăzeci și patru de ani mi-am editat singur cărțile de astrologie (și pe ale altora), însă abia la douăzeci și șapte am reușit să semnez un contract cu o editură importantă și să public prima carte despre chiromanție (deloc surprinzător, semnul Gemenilor apare frecvent în hărțile chiromanților sau cititorilor în palmă). Procesul de scriere fusese o bucurie cu efect terapeutic, dar munca de editare un adevărat chin. Eram foarte nerăbdător în legătură cu procesul de editare a cărții (acel proces prin care opera mea trebuia modelată de acel tip de editor de care a auzit toată lumea), dar aveam să aflu că nu exista propriu-zis un editor al cărții mele, ci doar un revizor (proofreader), care a reușit să adauge încă vreo sută de greșeli manuscrisului! Le-am corectat cu mâna mea pe majoritatea, în speranța că editura le va include în produsul final la timp pentru tipar.

În timpul singurului aspect exact al Revoluției lui Saturn, din mai-iunie 2002, cartea mea avea să fie publicată, cu și mai multe greșeli decât înainte. M-am înnegrit de furie când am văzut ce treabă de mântuială se făcuse cu manuscrisul meu și ce avea să spună despre mine această carte. Devenisem un autor “dificil” pentru că îmi susținusem punctul de vedere și nu îmi conveneau greșelile pe care le observasem. Majoritatea greșelilor au fost corectate în ediția a doua, în același an, dar când s-a ivit șansa, am ales să semnez cu o altă editură.

Am scris o altă carte de chiromanție, iar procesul de editare a fost din nou stresant. Parcă eram singurul care voia ca produsul final să fie cât se poate de lipsit de greșeli! Cartea a fost publicată în timpul celei de-a doua Revoluții a Umbrei lui Saturn, când Saturn TR era conjunct cu Saturn AS. Nu știu sigur dacă am învățat pe deplin lecția renunțării la latura obsedată de control a personalității mele, însă această experiență m-a făcut să conștientizez că am nevoie de un control sporit asupra operei și reputației mele.

După ce am făcut această descoperire în propria mea hartă, am început să cercetez ideea legăturilor dintre Tranzitele Umbră și evenimentele din trecut. Ca astrolog cu Ascendentul în Gemeni, în experiența mea, dacă poți să îl faci pe client să observe legătura dintre anumite tipare care se desfășoară în domenii diferite sau la momente diferite din viața lui, el face un pas în spate și reușește să își privească obiectiv propria situație, recunoscând mult mai limpede aceste tipare.
 
 

Doamna de Fier

Harta lui Margaret Thatcher, fosta prim-ministră a Regatului Unit, este captivantă dacă te apuci să o interpretezi și e un minunat studiu de caz pentru predicții, poate pentru că Saturn în Scorpion, pe Ascendent, înfățișează acea Doamnă de fier, stăpână pe sine, aspră și statornică (“not for turning”). Thatcher a fost o conservatoare de neclintit, cu o puternică etică a muncii, iar scopul ei a fost acela de a readuce țara în vremurile de glorie din perioada victoriană, când societatea, și mai cu seamă clasa de mijloc, prosperau (Luna în conjuncție cu Neptun pe MC în Fecioară): “Thatcher și-a pus prima parte a vieții ca o piatră de temelie pentru a se identifica cu valorile de modă veche pe care le susține, admiră și ar vrea să le vadă restabilite.” (3) “Codul binelui și răului stă la rădăcina oricărei decizii… Acest cod explică personalitatea ei inflexibilă… și lipsa ei de imaginație sau de interes real în dezbateri.” (4)

În timpul celei de-a doua Revoluții a lui Saturn, și odată cu trecerea acestei planete peste Ascendentul ei (în ianuarie-aprilie și septembrie-octombrie 1984), Thatcher a avut de înfruntat două dintre cele mai aspre încercări la care a fost supusă pe durata mandatelor ei (perioada supranumită “domnia de acid”) (5). Prima (din martie 1984) a fost greva minerilor din minele de cărbune (cu siguranță, o expresie potrivită a Revoluției lui Saturn peste Ascendentul natal în Scorpion). Acest eveniment a fost urmat de o tentativă de asasinat (6) organizată de teroriștii de la IRA (Provisional Irish Republican Army), din care a scăpat cu viață, un alt exemplu perfect al acestui tranzit și al legăturii sale cu harta ei natală. (7)

În octombrie și noiembrie 1990, în timpul Revoluției Umbrei lui Saturn, a ajuns din nou într-o stare vulnerabilă. Saturn TR l-a ajuns din urmă pe Saturn AS și Ascendentul AS (până la acel moment, Saturn AS înaintase 65 de grade, prin urmare lui Saturn TR i-au trebuit mai bine de șase ani să ajungă din urmă). În 1990, Saturn AS era în Capricorn în Casa a II-a (Placidus) sau a III-a (Case Egale). Spre finalul lunii noiembrie, Thatcher avea să demisioneze în urma unor conflicte cu unii membri cheie ai cabinetului ei pe teme legate de integrarea europeană și moneda unică, și de impozitul unic (poll tax) (o taxă guvernamentală considerată nedreaptă de o bună parte a Regatului Unit). Contestarea autorității și lipsa sprijinului din partea cabinetului (Capricorn) au fost cei mai importanți factori care au dus la demisia ei.
 
 

Hrănind lumea

Harta natală a lui Bob Geldof spune foarte multe despre operele sale de caritate și despre rangul nobil pe care l-a atins. Este harta unui cântăreț, fostul lider al unei trupe de rock, care brusc ajunge hipnotizat de ideea de a strânge bani pentru combaterea foametei și devine ulterior activist politic. Soarele în Balanță este “încălecat” de Mercur, Saturn și Neptun, toate formând opoziții cu Jupiter din Berbec. Această axă descrie un muzician care a ascultat o chemare mai înaltă, aceea de a face diferența în viața oamenilor care mor de foame în Etiopia. Neptun este asociat cu acel tip de om care recunoaște generozitatea, inspirația, compasiunea și suferința și, cu Mercur-Saturn, avem de-a face cu un susținător ferm (authoritative) al dreptății și egalității drepturilor (Balanță). Jupiter în Berbec, în opoziție cu toate aceste planete, sugerează că există și tentația de “a-și crede propriile minciuni”, de a-și asuma un statut aproape divin și de a apela la scurtături și compromisuri pentru a-și păstra intact “stratul de aur” al propriei reputații. Pe scurt, provocarea lui Jupiter este de a adopta și a-și păstra integritatea.

Pe la finalul anului 1984, când Pluto TR se apropia de Mijlocul Cerului (MC), Geldof a văzut la televizor reportaje despre foametea din Etiopia. (8) Această conștiință a foamei (Pluto) a marcat începutul unui tranzit care i-a schimbat profund sensul vieții, reputația și perspectiva asupra lumii (MC). Indiferent cum considerăm MC în harta lui Geldof, pe finalul Balanței sau la începutul Scorpionului, guvernatorul oricăruia dintre aceste semne (Venus sau Marte) se află în Fecioară, zodia asociată cu sănătatea, (mal)nutriția și victimele (cei mici și neglijați). Geldof le-a cerut ajutorul unor prieteni celebri și a format astfel trupa Band Aid, care a strâns bani cu melodia “Do They Know It’s Christmas?”, lansată în decembrie 1984. În timpul emisiunii Live Aid TV (din 13 iulie 1985), “Saint Bob” (cum a fost numit după această întâmplare) a avut o replică faimoasă: “Avem nevoie de banii voștri, la naiba! În clipa asta mor oameni!”

Douăzeci de ani mai târziu, Geldof a organizat Live 8 (2 iulie 2005), un concert dedicat eradicării sărăciei (cu motto-ul “Make Poverty History”) și Long Walk to Justice (6 iulie 2005), un marș prin care Geldof le-a cerut liderilor să anuleze anumite datorii și să facă ajutoarele și mijloacele economice egale pentru toți (remarcați conjuncția Mercur-Saturn din Balanță). În sincron cu aceste evenimente, Pluto TR se afla la 22° Săgetător, conjunct cu Mijlocul Cerului de pe Arcul Solar (și cu Ascendentul natal). Înainte aflat în Balanță, Mijlocul Cerului era acum în Săgetător (Long Walk to Justice = “marele marș pentru dreptate”).

Însă de această dată s-a dovedit că ideea Marelui Marș nu fusese atât de fezabilă: Geldof cerea unei populații de un milion de oameni să “invadeze” orașul Edinburgh în timpul unui summit G8 organizat aici, în Scoția. Întrebat unde ar putea să rămână peste noapte toți acești oameni, el a răspuns că ar trebui să bată la ușile localnicilor și aceștia ar trebui să îi primească în casele lor. În aceeași perioadă, a fost acuzat că a compromis idealul și că sprijină anumite scopuri politice, fiind descris ca un personaj egoist care și-a fabricat o aparență mesianică.

Interesant este că, în aceeași perioadă, Geldof mai avea activ încă un Tranzit Umbră: Neptun TR peste Ascendentul AS. Anterior, prin 1981, când Neptun TR forma aspect cu Ascendentul natal la 22° Săgetător, trupa lui, The Boomtown Rats, atinsese cel mai slab nivel de popularitate de la înființare.
 
 

De la Peter Pan la Pied Piper?

În mai 1992, tânărul Jordan Chandler îl întâlnea pe superstarul singuratic Michael Jackson. După optsprezece luni au început să apară zvonuri despre întâlnirile lor, iar Chandler l-a acuzat că l-ar fi molestat, ceea ce a distrus reputația lui Jackson de filantrop și susținător al copiilor defavorizați. Lumea voia să afle dacă, în Neverland, Peter Pan se transforma într-un Pied Piper abuziv.

Nu știu sigur dacă harta natală ne poate arăta dacă cineva e vinovat sau nevinovat, însă cu siguranță ea descrie rolurile pe care le putem juca, acestea depinzând de mulți alți factori sociali (gen, societate, privilegiu, rasă, generație). Poate că o întrebare mai interesantă ar fi aceasta: Observăm vreun tipar ce ar putea sugera că în scenariul lui Jordy “figurează” personaje masculine puternice, abuzive sau singuratice? Dar prietenii neobișnuite? Ei bine, remarcați Soarele pe Ascendent în Capricorn, într-un careu strâns cu Pluto și Marte-Jupiter din Casa a VIII-a, și Venus în Vărsător într-un careu strâns cu Uranus din Scorpion. Indiferent dacă Jackson (sau poate chiar tatăl lui Chandler) a jucat aceste roluri, scena era pregătită dinainte.

Chandler și-a început vizitele în Neverland în luna martie 1993. Scandalul a erupt pe 20-22 august 1993, iar pe 25 ianuarie 1994, Jackson și familia Chandler au ajuns la o înțelegere extrajudiciară (out-of-court settlement) între Jackson și familia Chandler. În această perioadă, Neptun și Uranus au tranzitat conjuncția Soare-Ascendent din harta lui Jordy. Tranzitul lui Neptun la Soare-Ascendent din Capricorn (și careul la Pluto din Balanță) înfățișează relația apropiată cu o supervedetă de gen masculin, care i-a arătat un stil de viață fermecător (glamorous). De asemenea, aspectul sugerează mult-discutata estompare și încălcare a granițelor prieteniei și urmările acestei încălcări, zvonurile din tabloide și frenezia mediatică. Scandalul a făcut să planeze acuzații de fals și șantaj asupra lui Jordy și a tatălui său (Soarele), iar în această perioadă complicată și derutantă, legăturile lui Jordy cu tatăl său și cu Jackson au trebuit să se rupă abrupt (Uranus și Neptun TR).

În cele din urmă, și indiferent de adevărul sau neadevărul poveștii, tăcerea lui Jordy a fost cumpărată și a dispărut din spațiul public. Situația lui a rămas mereu învăluită în mister, n-a vorbit niciodată în public și a fost fotografiat doar de câteva ori, adesea cu ochelari fumurii sau deghizat într-un fel sau altul (remarcați Scorpionul pe MC).

M-a tentat să arunc o privire asupra hărții lui Jordy din timpul celui de-al doilea proces al lui Jackson. Cu siguranță aici are loc un Tranzit Umbră. În ianuarie-martie 2005 se discuta posibilitatea de a-l forța pe Jordy să iasă din ascunzătoare ca să depună mărturie împotriva fostului său amic. Avea sau nu să-și facă apariția? Iar dacă și-ar fi făcut apariția, ce Dumnezeu ar fi spus? Din nou, Neptun îi tranzita Soarele și Ascendentul, însă de această dată forma o conjuncție cu pozițiile lor pe Arcul Solar, la 16-17° Vărsător. După câte se pare, Jordy nu a mai fost chemat la lumină, nu a făcut niciun comentariu și nicio apariție publică și se spune că fugise din țară în timpul acestui proces.
 
 

Studii de caz

De obicei, într-o consultație, apare ocazia să discutăm legături cu Tranzitele Umbră, și de cele mai multe ori reprezintă o parte valoroasă a sesiunii. O clientă, “Larissa”, avea un tranzit de la Uranus la Mercur AS la 15° Pești. Am întrebat-o ce s-a întâmplat prima oară (când Uranus TR forma o conjuncție cu Mercur natal la 10° Vărsător din Casa a II-a). Atunci, din senin (Uranus), un prieten excentric, arhitect (Mercur în Vărsător), i-a oferit un spațiu de lucru în clădirea lui în schimbul unei chirii modice. Fiind la începutul unei cariere înfloritoare de artistă, acest lucru a ajutat-o foarte mult din punct de vedere financiar. În timpul Tranzitului Umbră, acest prieten a revenit în peisaj, acum cu o altă clădire și o nouă ofertă – de data aceasta una gratuită (Pești!).

O altă clientă avea Pluto TR conjunct cu Luna-Neptun pe IC în Scorpion, în timp ce tatăl ei își dădea duhul luptând cu cancerul. O parte din stresul acestei perioade a fost provocat de faptul că trebuia să țină secretă boala față de mamă, la rândul ei imobilizată la pat (incapacitated). Atunci când Pluto TR a ajuns la 0° Capricorn, pe la începutul anului 2008, a format de asemenea o conjuncție cu Luna AS a clientei mele, care ajunsese în Capricorn, în Casa a V-a. În timpul consultației, mi-a spus: “Situația aceasta a fost mai dureroasă decât faptul că îmi pierdeam tatăl în ghearele cancerului.”

O studentă de-a mea a venit într-o zi la o consultație, și am discutat despre situația ei astrologică, Neptun TR conjunct cu Jupiter AS în Vărsător. Tranzitul inițial al lui Neptun la harta natală a avut loc în Capricorn, atunci când ea renunțase (Neptun este asociat cu demisiile și renunțările) la școala de astrologie, chiar înainte de examenele de la universitate (Jupiter în Capricorn). La momentul consultației noastre, studia pentru a deveni astrolog profesionist, dar s-a hotărât să nu-și mai dea examenele finale (Jupiter în Vărsător). Rezultatul consultației noastre a fost că s-a răzgândit și a ales să își continue studiile astrologice, și sunt foarte încântat să spun că a trecut toate examenele cu brio.

Un alt client și-a șocat familia recunoscând că este gay în timpul unui tranzit de la Uranus la MC, apoi i-a șocat din nou ieșind în oraș la braț cu o femeie, când Tranzitul Umbră al lui Uranus a ajuns pe Mijlocul Cerului hărții Arcului Solar!
 
 

Campioana căzută în dizgrație

Cu Saturn pe MC în Leu, nu e de mirare că atleta despre care vom discuta în continuare a fost considerată un exemplu strălucit de excelență și realizări notabile. Însă cu acest aspect, ea este predispusă să fie luată la bani mărunți dacă ies la iveală scurtături nedrepte sau orice fel de trișat. Saturn spune: “Poate că nu primești ce meriți, dar meriți ce primești.”

Atleta în cauză este campioana olimpică Marion Jones, căzută în dizgrație în sincron cu tranzitele lui Saturn. Vă propun o scurtă cronologie a evenimentelor din preajma Revoluției lui Saturn pe MC și din preajma Tranzitului Umbră care a urmat:

  • până în februarie 2006: Jones este acuzată că a luat steroizi și câștigă un proces de calomnie, însă IOC (International Olympic Committee) spune că o să investigheze mai departe cazul – Revoluția lui Saturn și Saturn TR conjunct cu MC.
  • octombrie 2007: Jones se retrage după ce recunoaște că a folosit steroizi și că a mințit în contextul unei investigații federale – Saturn TR conjunct cu Saturn AS (Revoluția Umbrei lui Saturn).
  • decembrie 2007 – ianuarie 2008: în decembrie îi sunt retrase formal medaliile olimpice și îi este interzis să mai participe la concursuri; în ianuarie este condamnată la șase luni în închisoare – Saturn TR conjunct cu MC AS.
  • 7 martie 2008: Jones se prezintă la penitenciar – din nou, Revoluția Umbrei lui Saturn.

Conjuncțiile Saturn-MC (natale sau prin tranzit) sunt adesea aspecte ale “căderii în dizgrație”. Iar cu Leul pe MC, este foarte probabil ca viața lui Jones să fi fost influențată de o figură masculină malefică (Svengali figure). (9) (Remarcabil, doi dintre partenerii ei au fost implicați în scandaluri cu droguri.)

Mi se pare interesant că, la momentul “anulării” ei și al oprobriului public, MC și Saturn AS ocupau același grad ca alinierea Luna-Pluto în Fecioară din harta natală a lui Florence Griffith-Joyner (Flo Jo). Extraordinarele recorduri mondiale și aurul olimpic obținut în 1988 de Flo Jo i-au fost inspirație adolescentei Marion Jones.
 
 

Cuvinte de încheiere

În încercarea de a anticipa cum se va manifesta un tranzit la o planetă de pe harta AS în viața clientului (teme, experiențe, domenii de viață și evenimente posibile), prima dată caut să aflu data tranzitului inițial la harta natală și întreb ce s-a întâmplat atunci. Cel mai adesea, clienții își reamintesc evenimente care au o legătură direct cu circumstanțele prezente. Însă acest nou aspect va avea loc într-o altă Casă și într-un alt semn, prin urmare interpretarea este și ea diferită. Într-un fel, e același musafir la ușă, dar îmbrăcat cu un alt costum.

Încercați această tehnică. Jucați-vă de-a detectivul și analizați-vă propria Revoluție Umbră a lui Saturn sau alte tranzite (nu exclusiv conjuncții) la pozițiile pe Arcul Solar. Faceți legăturile. S-ar putea să se repete anumite experiențe, dar în contexte diferite și cu personaje diferite. Folosindu-ne de această privire retrospectivă putem ajunge la legături utile și semnificative între situațiile din trecut și cele din prezent din viața clienților noștri, iar astfel îi ajutăm să ia decizii mai bune, la fel cum ne ajutăm și pe noi înșine să facem același lucru, ca astrologi.
 
 

Datele și sursa hărților (în ordine alfabetică)

Am omis detaliile clienților mei din motive de confidențialitate.

Jordan Chandler, 11 ianuarie 1980, 7:08 AM PST (+8:00); Santa Monica, CA, SUA (34°N01′, 118°W29′); sursă AA: certificatul de naștere (Jordan Christopher Chandler).

Bob Geldof, 5 octombrie 1951; 2:20 PM GDT (-1:00); Dublin, Irlanda (53°N20′, 06°W15′); sursă A: Jo Logan citează o scrisoare de la Geldof.

Florence Griffith-Joyner, 21 decembrie 1959; 12:11 AM PST (+8:00); Los Angeles, CA, SUA (34°N03′, 118°W15′); sursă AA: certificat de naștere (Florence Delorez Griffith).

Marion Jones, 12 octombrie 1975, 8:01 AM PDT (+7:00); Los Angeles, CA, SUA (34°N03′, 118°W15′); sursă AA: Pat Taglilatelo citează certificatul de naștere.

Margaret Thatcher, 13 octombrie 1925; 9:00 AM GMT; Grantham, Anglia (52°N55′, 00°W39′); sursă A: Charles Harvey o citează pe Thatcher, care se pare că i-a împărtășit această informație secretarei personale.
 
 

Note și referințe

(1) Autorul așteaptă mesaje din partea astrologilor care aplică această metodă și ar fi încântat să le citească poveștile și observațiile, la adresa: [email protected]

(2) Howard Sasportas, The Twelve Houses, Flare Publications, 2007, p. 61.

(3) N. Wapshott și G. Brock, Thatcher, Futura, 1983.

(4) Penny Junor, Margaret Thatcher: Wife, Mother, Politician, Sidgwick & Jackson, 1983.

(5) Expresia îi aparține renumitului actor Quentin Crisp.

(6) Potrivit buletinelor de știri din acea perioadă, bomba a explodat la 2:54 AM BST (-1:00) pe 12 octombrie 1984 în Brighton, Anglia (50°N50′, 00°W08′).

(7) Thatcher are o opoziție strânsă, foarte importantă, între Jupiter și Pluto, care sugerează teme precum explorarea adâncurilor (de exemplu, în mine), extremism religios și lupte titanice pentru putere. Opoziția formează un careu cu Marte (și cu Soarele), iar acest careu în T se leagă de conjuncția Saturn-Ascendent – guvernatorii hărții sunt Marte și Pluto, iar Jupiter este “la dispoziția” lui Saturn (disposited by).

(8) În The Book of World Horoscopes, de Nicholas Campion (The Wessex Astrologer, 2004), o hartă trasată pentru revoluția din Etiopia – 12 septembrie 1974, 6:15 AM BGT (-3:00), Addis Ababa (09°N02′, 38°E42′) – ne prezintă o serie de interaspecte uluitoare: Venus la 4° Fecioară (perfect conjunctă cu Venus din harta lui Geldof), Neptun conjunct cu Luna lui Geldof (“a-i hrăni pe cei neajutorați”) și Mercur-Pluto conjunct cu Mercur-Saturn în Balanță din harta lui Geldof. Harta Etiopiei, la fel ca a lui Geldof, îl are pe Jupiter în poziția de mâner al unui tipar găleată, însă cu Peștii pe Descendent.

(9) Intru în mai multe detalii despre dimensiunea malefică (Svengali aspect) a Leului pe MC în cartea mea, The Midheaven: Spotlight on Success (2009, Flare Publications).
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.