Un spion de miliarde (Soare-Pluto)

Posted by
Timp de lectură: 16 minute

 

Mai-Iunie 2016

Whittier, Alaska

Cuprinsul articolului
Vizită la librărie
Astrologie: Soare-Pluto și spionii
Interminabilele gafe ale americanilor
Incompetență și ticăloșie
Epitaf
 
 

Vizită la librărie

Pe 26 mai, după ce m-am întors din locul fixat pentru relocarea Revoluției Solare, am hoinărit puțin prin Anchorage. Am parcat pe 200E Northen Lights Boulevard, am mai stat puțin de vorbă la telefon cu soră-mea și în cele din urmă am intrat în librărie. Nu era nici pe departe atmosfera aceea fabuloasă descoperită în iarna lui 2008 la librăria Borders de pe strada 59 din Manhattan, cu aglomerația de sute de oameni aflați parcă în transă care citeau peste tot, rezemați de rafturi, pe scăunele, la un ceai sau așezați pur și simplu pe jos, dar tot mi-a plăcut. Era uriașă după standardele românești, cred că aveau mii, de fapt zeci de mii de titluri și aducea mai curând cu o bibliotecă municipală de la noi decât cu o librărie. Mă simt tare bine când merg printre cărți, deschid ce îmi place și citesc cât vreau. Probabil e reacția celui forțat să cumpere cărți “la pachet” în copilărie… Genialul concept, 100% românesc, era următorul: cartea bună, pe care ți-ai fi dorit să o citești, era băgată într-o pungă împreună cu alte două cărți balast, pe care nu le-ai fi cumpărat niciodată. Punga era sigilată așa că puteai doar să te uiți pe dinafară sau să cumperi, altă variantă nu aveai.

Dar Alaska e scumpă rău așa că eram pe modul economic, deci nu am cumpărat nimic. Chiar în momentul în care mă decid să plec îmi pică ochii pe o carte – The Billion Dollar Spy: A True Story of Cold War Espionage and Betrayal de David Hoffman [late edit 2018: publicată în limba română aici]. O răsfoiesc, pare serioasă: descrieri, detalii și tot ce trebuie. Nu auzisem nimic despre caz, așa că citesc diferite pasaje destul de interesante și, după ce dau peste încercările repetate de a-și oferi serviciile ale celui care a devenit cel mai prolific spion al CIA din URSS pe timpul Războiului Rece, mă enervez. În plină Moscovă, la mijlocul anilor ’70, li se oferă o asemenea pleașcă și americanii se tot dau loviți, cam vreo 2 ani, așa. Iar ulterior se târguiau la mărunțiș cu el, deși știau ce riscă și că ceea ce le dăduse valora oricum miliarde de dolari. Nu pot să nu mă gândesc ce era în România în anii ăia și cum visam cu toții cu ochii deschiși la America… cai verzi pe pereți!

Nu știu cum se face că, nu la multă vreme după ce am ajuns acasă, pe 15 iunie, cartea îmi iese din nou în față, sub formă de audiobook… Citesc mai multe despre ea și văd că e apărută doar de vreun an (iulie 2015). De data asta nu mai stau pe gânduri, o înhăț imediat și o pun pe telefon ca să fiu sigur că apuc să o parcurg.

Încerc să ascult de mai multe ori dar nu reușesc să am continuitate, nu e o carte de culcare, asta e clar. Dar undeva spre finalul săptămânii mă prinde și ascult într-una aproape tot weekendul. A fost greu până am intrat în poveste, însă după aceea nu am mai ieșit de acolo. Constat că s-a dus rezistența de pe vremuri când eram capabil să asimilez informații zi și noapte, acum trebuie să fac pauze.

După ce ajung pe la mijlocul cărții mi se mai potolește un pic curiozitatea iar diversele amănunte ale poveștii îmi trezesc amintiri… în paralel cu epopeea lui Adolf Tolkachev, inginerul care a decis să dea o lovitură cât mai distrugătoare Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste dându-le americanilor toate secretele militare la care avea acces, mie mi se derulează în cap anii apăsători de școală primară, împreună cu viața ștearsă și lipsită de orizont pe care o duceau românii în perioada respectivă.

Apoi Hoffman vorbește despre cauzele care l-au împins pe Tolkachev să-și trădeze țara și ajungem – inevitabil – la represiunea dementă care a nenorocit milioane de familii, apoi la război… Și nu mă pot împiedica să nu remarc amara ironie că imensa suferință produsă de al doilea război mondial rușilor a fost provocată de proprii conducători: chiar ei au plănuit și făcut posibil al doilea război mondial, cu scopul de a cuceri rapid și prin viclenie toată Europa și de a fi priviți ca ‘eliberatori’. Un plan absolut sinistru! Noroc de Suvorov și de cărțile lui (1), altfel credeam și acum basmele care ni s-au servit la școală drept istoria celui de-al doilea război mondial.

La fel, nu mă pot împiedica să constat cum creativitatea și remarcabila ingeniozitate a unui neam întreg a fost risipită în represiune sălbatică și silnicii, militarism și agresiune. Nu ne rămâne decât să visăm la ce lucruri formidabile s-ar fi putut realiza cu toate resursele și talentul lor dacă direcția ar fi fost alta…

E clar, Tolkacev – nume de cod CKSPHERE – a primit bani, și nu puțini. Dar a refuzat pietrele prețioase și aurul, a preferat rublele. Multă vreme a refuzat un cont în străinătate (escrow account). A refuzat să plece în Vest, unde ar fi putut avea o viață bună – le-a zis americanilor că i-ar fi dor de casă! Bine, dar totuși, ce le cerea spionul? Medicamente, ochelari și înregistrările grupurilor rock occidentale, iar ulterior transcrierea versurilor melodiilor în limba engleză în original. Numai așa poți înțelege ce posibilități nesfârșite oferea Patria Socialismului și care era atmosfera reală acolo…

Mă cuprinde tristețea când mă gândesc că și în prezent, la fel ca în acele vremuri, umanitatea e angrenată într-un efort uriaș, investit într-o direcție care nu va aduce decât suferință pentru oamenii care îl susțin cu viețile, strădaniile și – supremă ironie! – cu banii lor… Poate că e ca pe vremuri când poporul ales a trebuit plimbat în pustie până ce s-au prăpădit toți cei care erau formați în vechea lume, cu mentalitate de sclav, nedemni de intrarea în Țara Făgăduinței? Oare așa trebuie să pierim și noi, cei care continuăm să luam egoismul, lăcomia și agresivitatea drept virtuți, deși vedem pretutindeni în jurul nostru consecințele teribile pe care le are atitudinea asta? Și mă întreb: oare nu s-ar putea și altfel? Adică să trecem la un alt nivel altfel decât prin suferință, distrugere și moarte? Eventual prin transformarea concepțiilor, valorilor și atitudinilor? Insă asta presupune educație adevărată, iar educația de acum pare să fie orientată spre formarea unor sclavi cât mai eficienți: cetățeni supuși și productivi. Saltul la un alt nivel presupune independență, originalitate, îndrăzneală, iar lucrurile astea se cultivă timp de generații, nu apar așa pur și simplu…
 
 

Astrologie: Soare-Pluto și spionii

Duminică 26 iunie pe după amiază primesc un email cu tranzitele săptămânale și văd că tocmai am un tranzit de la Mercur la Pluto, în corespondență perfectă cu povestea de spionaj în care am trăit ultimele zile. Maximul a fost sâmbătă, ziua în care am abandonat orice altceva în favoarea poveștii lui Tolkacev. Of, iar tranzitele astea “minore”, care nu contează
 
harta natala Tolkacev
 
Exact după ce renunțasem să mai caut pe Internet data nașterii lui Tolkachev – nu găseam nimic – o aud în audiobook: 6 ianuarie 1927, Aktyubinsk, Aqtobe, Kazakhstan. Îi ridic harta pe loc: 3 planete în Capricorn (Soare, Venus și Mercur) împreună cu Saturn în Săgetător (ca și acum!) aflat în vârful unui careu în T format cu Jupiter și Neptun, dau seama despre seriozitatea și determinarea lui Adik (cum îi spuneau prietenii).

Urmăresc tranzitele perioadei în care s-a hotărât să facă tot ce îi stă în putere ca să afecteze pe cât de serios posibil comunismul: binecunoscutul Jupiter-Uranus… perioada cât a fost activ ca spion arată iarăși lucruri foarte interesante… dar cu adevărat remarcabilă este opoziția natală aproape perfectă între Pluto și Soare (0°14′) a lui Tolkachev. Și faptul că la momentul publicării poveștii (2015), Pluto în tranzit este conjunct cu Soarele lui și în opoziție cu Pluto natal: scoate la iveală ce a fost îngropat, ascuns.

De altfel, Soare-Pluto pare să fie una dintre semnăturile astrologice ale spionilor:

    • Vera Atkins Rosenberg (conjuncție, 0°30′), născută la Galați și naturalizată în Marea Britanie, care a trimis peste 400 de spioni în Franța ocupată – modelul lui Ian Fleming pentru M din seria James Bond. Îmi amintesc că acum vreun an am petrecut o întreagă dimineață de duminică urmărindu-i povestea din diferite surse în paralel cu tranzitele, totul se potrivea perfect!
    • Mata Hari (careu, 9°14′) – probabil cea mai celebră spioană din istorie.
    • Richard Sorge (trigon, 1°45′) – faimosul spion care a salvat Uniunea Sovietică în al doilea război mondial. Informațiile categorice că Japonia nu avea nici un plan să atace Uniunea Sovietică i-au permis lui Stalin să aducă trupe proaspete din Extremul Orient și să respingă atacul final al germanilor asupra Moscovei, întorcând astfel cursul războiului.
    • Yuri Modin (trigon, 4°05′) – inițial agentul celor Cinci Spioni de la Cambridge din centrul de la Moscova în timpul celui de-al Al doilea război mondial, iar după 1948, sub numele de cod “Peter”, “operatorul” de la Londra al lui John Cairncross, alias Carelian, Guy Burgess, alias Madchen, și Anthony Blunt, alias Yan. În mai 1951, “Peter” a acționat, de asemenea, ca coregraf al senzaționalei defectări a lui Burgess și Maclean către Moscova. Detalii despre toată afacerea în My 5 Cambridge Friends (1995) disponibilă gratuit aici.
    • Oleg Penkovsky (sextil, 2°37′) – nume de cod HERO, colonel în serviciul de informații al Armatei Roșii (GRU), care a informat Marea Britanie despre amplasarea rachetelor nucleare sovietice în Cuba, fapt ce a permis Statelor Unite să răspundă prin blocada Cubei. Se numără printre cei câțiva oameni creditați cu schimbarea cursului Războiului Rece.
    • John Anthony Walker (conjuncție, 6°21′) – angajat al Marinei SUA, a spionat pentru sovietici aproape 20 de ani, dându-le saci de documente secrete.
    • Vladimir Ippolitovich Vetrov (careu, 6°31′) – nume de cod FAREWELL, ofițer KGB de rang înalt care a dezvăluit Franței și NATO detalii despre programul clandestin al URSS de furt de tehnologie din Occident. A furnizat o listă cu 250 de ofițeri ai Direcției X care acționau sub acoperire diplomatică în ambasadele URSS din toată lumea.
    • Charles Hernu (conjuncție 0°18′) – politician socialist francez care a spionat pentru sovietici.
    • Ioan Șerb (opoziție 6°54′) – general român condamnat pentru spionaj în favoarea rușilor.
    • Mihai Caraman (trigon, 0°29′) – zis și “spionul care a zguduit NATO”, singurul român decorat de KGB (din motive lesne de înțeles), numit șef al SIE după 1990. Detalii despre spionii români, afacerea Caraman și Charles Hernu aici.
    • Mordechai Vanunu (sextil, 5°49′) – tehnician nuclear israelian care a dezvăluit presei britanice (1986) detalii despre programul secret de înarmare nucleară al Israelului.
    • Jonathan Jay Pollard (conjuncție, 9°37′) – analist de informații american care a furnizat documente americane strict secrete Israelului.
    • Rafi Eitan (sesquicareu, 0°21′) – a condus echipa care l-a capturat pe Adolf Eichmann din Argentina, o serie de operațiuni împotriva aliatului american printre care furtul a 93 kg de uraniu înalt îmbogățit de la NUMEC (operațiunea Apollo) și recrutarea lui Jonathan Jay Pollard dar și altele precum planificarea și execuția atacului surpriză din 7 iunie 1981 asupra reactorului nuclear irakian în construcție. Detalii din activitatea lui în Istoria secreta a Mossad-ului. Spionii lui Ghedeon.
    • Frank Bossard (opoziție, 8°10′) – angajat MI6, a spionat pentru sovietici.
    • Aldrich Ames (sextil, 2°21′) – nume de cod KOLOKOL, şef al Departamentului de Contrainformaţii al Diviziei pentru Uniunea Sovietică din cadrul CIA. În cei nouă ani de “activitate” până la arestarea din 1994, Ames compromisese mai multe surse strict secrete CIA decât orice alt ofițer din istorie. A fost depășit doar de Robert Hanssen, arestat 7 ani mai târziu, în 2001. Povestea lui Ames este redată destul de bine în seria The Assets (2014, 7.5 IMDB).
    • Robert Hanssen (careu, 8°09′) – agent special FBI, a spionat timp de 22 de ani în favoarea URSS și apoi a Federației Ruse. Surse din Departamentul de Justiție au evaluat că el a cauzat probabil cel mai rău dezastru de intelligence din istoria Statelor Unite.
    • Dimitri Poliakov (conjuncție, 5°09′) – nume de cod TOPHAT, general maior GRU, a spionat în jur de 20 de ani pentru americani. Trădat după ieșirea la pensie atât de Ames cât și de Hanssen, a fost executat după doi ani de anchetă în martie 1988.
    • Victor Cherkashin (sesquicareu, 2°44′) – ofițerul de caz al lui Aldrich și al lui Robert Hanssen. Cherkashin a primit Ordinul Lenin în august 1986, la puțin mai mult de un an după recrutarea lui Ames. Versiunea lui despre aceste cazuri poate fi citită în Spy Handler: Memoir of a KGB Officer. The True Story of The Man Who Recruited Robert Hanssen & Aldrich Ames.
    • Harold James “Jim” Nicholson (careu, 5°35′) – ofițer CIA, șeful stației CIA de la București (1992-1994), a spionat pentru Federația Rusă între 1994-1996. Nicholson a declarat că a fost inspirat și nu descurajat de cazul lui Ames.
    • Walter Kendall Myers (careu, 1°31′) – angajat al Departamentului de Stat al SUA, a spionat pentru Cuba aproape 30 de ani.
    • Ana Belen Montes (opoziție, 10°33′) – analist senior la Defense Intelligence Agency, a spionat pentru Cuba.
    • Arne Treholt (sesquicareu, 1°13′) – cel mai serios caz de spionaj din istoria modernă a Norvegiei, a spionat pentru KGB.
    • Edward Snowden (trigon, 2°38′) – contractor NSA și CIA, autorul celei mai mari scurgeri de informații secrete din istorie. Am scris un articol despre el și astrologia cazului.
    • Monica Elfriede Witt (opoziție, 0°05′). [Late edit (2019)].

    Foarte interesant, David E. Hoffman, autorul cărții despre Tolkacev, s-a născut și el cu Soare-Pluto (conjuncție, 9°54′).

    La fel, unul dintre pionierii romanului polițist și de spionaj românesc, celebrul scriitor Haralamb Zincă (1923–2008), s-a născut și el cu Soare-Pluto (conjuncție, 0°39′). Personajele sale (colonelul de securitate Panait, maiorul Lucian și căpitanul Frunză) și perspectiva romanelor erau, probabil, la fel de inevitabile în epoca în care au fost scrise precum dedicațiile de genul “lucrătorilor Ministerului de Interne, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la crearea organelor de Securitate” (Limuzina Neagră, 1973).

     
     

    Interminabilele gafe ale americanilor

    Ca să pună în context povestea și rolul jucat de Tolkachev, cartea cuprinde diverse inserturi cu poveștile altor cetățeni sovietici care au spionat pentru americani. Partea cu Victor Sheymov, maiorul KGB de la direcția cifru care a fugit de sub nasul KGB-ului cu tot cu familie la americani, mi-a amintit cu câtă plăcere i-am citit cartea. Turnul Secretelor e un must-read, a fost tradusă în românește și se mai găsește pe la anticariate. La fel de interesantă, Tiebreaker (2013) descrie epopeea americană a lui Sheymov. Dezvăluirile lui Sheymov, nume de cod CKUTOPIA, au fost esențiale în decizia Departamentului de Stat al SUA de a demola ambasada SUA nou construită la Moscova, din cauza temerilor legate de prezența dispozitivelor de ascultare plantate în zidurile clădirii de către constructorii sovietici. Clădirea a fost dărâmată și reconstruită doar cu muncitori americani verificați. Se pare că KGB a oferit ulterior, în anii 90, ca semn de bunăvoință, locațiile microfoanelor ascunse în noua ambasadă.

    A mai fost vorba și de alți spioni care au lucrat pentru americani, pe care îi știam de prin alte cărți însă, deși David E. Hoffman e jurnalist de vreo 30 de ani și a luat și premiul Pulitzer, aș zice că nu se compară nici pe departe cu Sheymov sau Suvorov: e ca senzația pe care ai avea-o citind un raport al Miliției despre o spargere la tutungerie față de un blockbuster de la Holywood. Adevărat, Suvorov a scris mai multe cărți despre cel de-al doilea război mondial și comunism, el a trăit în sistemul ăla, deci l-a cunoscut perfect din interior și încă nu ca un oarecare (ofițer de tancuri, Spetnaz, Academia Militară Diplomatică a URSS, spion GRU la Geneva și Viena), lucruri care pe undeva îi explică performanța magistrală ca scriitor.

    Tolkachev’s apartment building (Courtesy of David E. Hoffman)Dar și Un spion de miliarde e bună, mai ales că nu știam absolut nimic despre caz: te introduce în contextul vieții lui Tolkachev, în atmosfera din Moscova acelor ani, cu magazinele alimentare decorate somptuos cu marmură și candelabre, dar altfel cam goale, magazine de care rușii de rând erau nemulțumiți… Mă întreb, care ar fi fost oare senzația moscoviților dacă ar fi vizitat Alimentarele românești unde prin anii ’80 puteai găsi numai borcane cu tocană de legume și fulgi de creveți vietnamezi? Atmosfera rusească continuă cu scrisorile lui Saharov și Soljenițîn (pe care îmi amintesc că le auzeam citite în acei ani la Radio Europa Liberă), cu descrierea blocurilor un pic mai răsărite unde locuiau doar cei utili regimului (în fotografia alăturată chiar blocul unde locuia Tolkacev) și așa mai departe… Una peste alta, cartea te ajută să înțelegi un pic mai bine istoria recentă și este o lectură foarte instructivă, mai ales pentru români. Nu mai vorbesc despre astrologi sau despre cine vrea să își facă idee despre ce e în stare un Soare-Pluto…

    Insă oricâte amănunte ai afla despre viața de zi cu zi în Patria Socialismului, despre întâmplări cu spioni la Moscova și despre modul de operare efectivă a lui Tolkacev, partea cu adevărat incredibilă a poveștii este șirul absolut interminabil de gafe al americanilor. Ai senzația că urmărești un editorial de la Russia Today, genul ăla care îți explică că americanii sunt cei mai răi oameni de pe pământ și în plus de o prostie colosală. Le-a luat o veșnicie să îi răspundă (omul le-a tot dat mesaje timp de aproape 2 ani), apoi tot vreo 2 ani ca să se convingă că informațiile erau reale, valoroase, apoi să îi dea niște bani, apoi să-i dea pastila letală și, în final, după ani și ani în care le-a oferit informații de primă mână, depășind cele mai îndrăznețe vise ale spionajului american, nu au reușit nici măcar să-l protejeze!

    Astfel, se pare că Tolkachev, una dintre cele mai importante surse din istoria Statelor Unite, a fost trădat de un idiot nemulțumit că a fost dat afară de la CIA pentru că fumase iarbă de câteva ori, pe nume Edward Lee Howard și probabil de Aldrich Ames. Desigur, nu ne mai mirăm că Lee s-a născut și el cu Soare-Pluto (quintil 0°14′). Pe 9 iunie 1985 Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti (KGB) i-a înscenat o oprire de rutină în trafic, i-au pus un sac în cap si l-au înhățat iar apoi, după mai bine de un an de anchetă și tortură, l-au executat (24 septembrie 1986). Colac peste pupăză, în urma unor scăpări incredibile ale americanilor, genul ăla din comediile cu proști, deși supravegheat, cetățeanul care l-a trădat pe superspion a fugit rapid în URSS, unde a și murit după vreo 15 ani. Fac pariu că a meritat sa piardă familie și tot ce avea doar ca să se răzbune pe CIA, cu siguranță i s-a părut mai frumoasă viața la Moscova decât cea de la San Francisco…

    Remarcabilă aici este stupiditatea celor de la CIA, care l-au concediat pe Howard chiar înainte de plecarea în misiune la Moscova, deși îi spuseseră multe secrete ale stației CIA de acolo, printre care și date despre Tolkacev. Probabil că puteau să îl pună pe un alt post în loc să îl dea pur și simplu afară pentru că a picat testul poligraf, dar nu au considerat că merită să își bată capul. Lăsat pe drumuri, Howard s-a răzbunat, s-a dus la ruși și le-a spus tot ce știa despre operațiunile CIA la Moscova, iar SUA a pierdut o sursă de mare importanță. Dar hei, regulile sunt reguli! Cu siguranță a meritat să-l dea afară, atât timp cât au scăpat de cineva care mințise ca nu a fumat iarbă în studenție. Culmea, dacă privim lucrurile din punct de vedere astrologic, Lee ar fi făcut performanță la Moscova pentru că în perioada evenimentelor despre care vorbim avea un tranzit de la Pluto la Soare (conjuncție). Probabil așa se și explică fuga în URSS deși era păzit cu mașina în fața casei, telefonul ascultat, avea echipă de filaj după el etc.
     
     

    Incompetență și ticăloșie

    De-a lungul istoriei, dar mai ales în trecutul recent, Maica Rusie a avut un impact devastator asupra României, impact pe care il vedem zi de zi, cu ochiul liber. Deși au trecut peste 25 de ani și multe lucruri sunt schimbate categoric în bine, boala comunismului are rădăcini profunde și încă face ravagii în țărișoara noastră. Constat uimit că, în pofida faptului că informația e disponibilă la liber – de exemplu poți afla destul de ușor din familie cum s-a comportat cu românii armata germană ocupantă comparativ cu armata roșie “eliberatoare”, sau despre mărețele realizări din vremea comunismului în care erai torturat zile întregi și nenorocit pe viață dacă erai prins că dețineai o simplă bancnotă de 20 de dolari – vrednicul tovarăș Vladimir Vladimirovici Putin și sistemul reprezentat de el are incredibil de mulți admiratori la noi. Tocmai de asta, ca să punem lucrurile în perspectiva corectă, am să amintesc pe scurt cum l-au tratat rușii pe Richard Sorge, spionul care, fără nici o exagerare, a salvat Uniunea Sovietică în cel de-al doilea război mondial.

    Întrebat în anul 1957 într-un interviu, despre acest decalaj (1 an de la condamnarea la moarte până la execuția propriuzisă n.m.), Tominaga a răspuns vizibil iritat: “Noi am propus de trei ori Ambasadei URSS la Tokyo să-l predăm pe Sorge rușilor în schimbul unui prizonier japonez aflat la ei și de trei ori am primit același răspuns: «Numitul Richard Sorge este necunoscut nouă». (sursa – Revista Historia)

    Diferența este că în timp ce americanii au fost aroganți, neglijenți și incompetenți, rușii au fost ticăloși. Dar în final rezultatul a fost același. Bine, trebuie să recunoaștem, la Moscova există o stradă Richard Sorge în timp ce în Statele Unite nu există strada Adolf Tolkacev…

     

    ***

    În fine, ultimul episod amar în cazul de față are loc după căderea comunismului, atunci când soția lui Tolkachev a mers la ambasada americană din Moscova. Le-a spus cine este și le-a cerut ajutor – avea cancer. Răspunsul a fost ceva de genul: vai doamnă, ne pare nespus de rău, dar avem multe cereri și nu vă putem ajuta. Desigur, CIA a aflat de incident vreun an sau mai bine după moartea femeii. Băieți buni, americanii… ei, normal, dacă ar fi știut, cu totul alta era situația! Dar, ce să-i faci, nu au știut… Femeia a suferit persecuții grave în familie din partea sistemului sovietic, fapt ce l-a și determinat ulterior pe Tolkachev să încerce să dea o lovitură mortală sistemulului comunist. Soțul ei a fost ucis de KGB pentru că a trădat patria sovietică în favoarea americanilor și în final, când le-a cerut ajutorul, aceștia i-au pus vechea placă: ne pare rău, dar…
     
     

    Epitaf

    Ca în mai toate cazurile în care cineva se ridică decisiv împotriva tiraniei, este interesant de observat că inițial superspionul nu a vrut decât să scrie niște scrisori de protest în speranța reformării pașnice a sistemului, după modelul lui Saharov și Soljenițîn. Dar, văzând reacțiile grobiene ale puterii sovietice față de Saharov, și-a dat seama că treaba e putredă până la măduvă și că forma asta de protest nu are nici un sens; prin urmare trebuie să facă ceva mult mai categoric. Era conștient de riscuri și le-a asumat fără ezitare. A avut doar două preocupări: să provoce pagube cât mai mari sistemului și să nu fie prins viu de KGB. Deși povestea lui nu are farmecul și forța cărții lui Victor Sheymov sau claritatea excepțională a perspectivei și starea electrizantă pe care ți-o dă lectura cărților lui Suvorov, vine în ordine imediat după ele. Și, judecând după scrisorile lui Tolkachev către CIA, nu mă îndoiesc că ar fi fost la fel de impresionantă dacă ar fi apucat să o scrie personal.

    Cu toate amănuntele astea nespus de amare, cred că Adolf Tolkachev e liniștit acolo unde este acum. Pentru că motivația acțiunilor lui nu au fost banii, faima sau puterea. Sacrificiul lui (pentru că asta a fost) a fost făcut pentru ca generațiile viitoare de ruși să nu mai trăiască în silnicie. Povestea lui mi-a adus aminte de reflecția lui Henri David Thoreau din Insubordonarea civilă, un bun epitaf pentru Adolf Tolkachev:
     

    Majoritatea oamenilor slujește Statul nu ca oameni, ci ca mașini, cu trupurile lor. Sunt înrolați în armată, în garda națională, sunt portari, polițiști, temniceri, agenți etc. În majoritatea cazurilor, ei sunt cu desăvârșire lipsiți de exercițiu mental, indiferent că este vorba de judecată sau de simțul moral; totuși, se înalță pe ei înșiși pe un piedestal de lemn, de pământ sau de piatră; dacă s-ar fabrica oameni de plumb, aceștia ar fi fără îndoială la fel de convenabili. Asemenea indivizi, biete păpuși, n-ar trebui să inspire mai mult respect decât niște oameni de paie, de lut sau de beton, valorând cam tot atât cât caii sau câinii. Cu toate acestea, ei sunt considerați, în general, ca fiind buni cetățeni.

    Alții – cum ar fi legiuitorii, politicienii, magistrații și funcționarii publici – slujesc Statul în primul rând cu creierul: și, cum rareori dau dovadă de discernământ moral, au aceleași șanse să-l slujească pe diavol – fără vreo intenție premeditată, de altfel – ca și pe bunul Dumnezeu.

    Foarte rari sunt aceia – eroi, patrioți, martiri, reformatori, în sensul adevărat și nobil al cuvântului, oameni demni de acest nume – care slujesc Statul cu conștiința lor și care, în mod necesar, îi opun rezistență în cea mai mare parte a timpului, motiv pentru care sunt considerați, în general, dușmani ai Statului.

     
     

    Notă
    (1) Mark Solonin are și el mai multe cărți care elucidează subiectul ăsta.
     
     

  • 2 comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.