Undeva, cândva… (Venus-Neptun)

Posted by
Timp de lectură: 18 minute

 
 
12 februarie 2016
 
 

Cuprinsul articolului
Sub vraja credințelor înrădăcinate
Stelele sunt ca litere…
Tranzitele lui Virgil
Undeva, cândva, un film Venus-Neptun
O demonstrație ca la matematică
Autorul cărții Undeva, Cândva
Maude Adams, inspirația pentru Undeva, Cândva
Filmul Undeva, Cândva
Muzica din film și cea din carte
Călătoria în timp
Totul respiră împreună…
Remanențe arhetipale

 
 
 

Sub vraja credințelor înrădăcinate

Vineri, pe seară, primesc un telefon. “Ce-ai mai făcut?” mă întreabă Virgil. Cum e unul dintre cei mai apropiați prieteni pe care îi am, îl iau în serios și mă apuc să-i spun despre One Day, noua mea shazamare arhetipală. Cum altfel? Sunt de-a dreptul fericit! Și, la drept vorbind, ce era să-i spun? Cum m-a oprit din nou poliția și m-au amendat cu o sumă uriașă pentru țara în care trăim? Cum pe lângă amenzi, a trebuit să umblu o săptămână întreagă să rezolv problema? Așa că îi prezint cealaltă față a săptămânii, îi povestesc sumar descoperirile, îi povestesc doar despre lumea asta fermecată unde, odată intrat, binecunoscutele șicane la care statul român își supune cetățenii ori de câte ori i se oferă ocazia dispar “așa cum piere fumul și cum se topește ceara de la fața focului”…

Îi povestesc cum am căutat și ce am găsit și cum am muncit apoi câteva zile să-mi așez descoperirile pe hârtie într-o formă cât mai simplă și inteligibilă. Dar, în loc să ne bucurăm împreună, ajungem să discutăm în contradictoriu. Mă confrunt a nu știu câta oară cu vocea aceea nihilistă a lui și, pe nesimțite, ajungem la ultimele consecințe pe direcția asta: totul e în van, nu există nimic după existența asta materială, nu există viață după moarte, nimic. Îi amintesc că în toate religiile și sistemele spirituale de pe tot pe pamântul, indiferent de timpul la care au apărut și spațiul în care s-au manifestat, se vorbește aproape în unanimitate despre ce e ‘dincolo‘ ca despre ceva la fel de real ca lumea materiei, dacă nu mai real decât ea.

În zadar… prietenul meu drag îmi spune în esență că totul e doar o poveste frumoasă, născocită ca să satisfacă năzuința după sens a omului.

“Totuși sunt atât de puține lucruri asupra cărora oamenii au căzut de acord peste veacuri, încât trebuie să fie ceva aici.”
“Nimic!”
“Fii atent” îi spun, “suntem virusați de ce se petrece în jurul nostru. Însă chiar dacă la noi nu auzi decât despre Ponta și alte asemenea mizerii, iar viața a ajuns să semene cu o reprezentație de circ, asta nu înseamnă că peste tot în lume e la fel. Cercetările asupra conștiinței făcute de oameni de știință contemporani cu noi au regăsit exact concluziile tuturor sistemelor spirituale străvechi și deci le-au validat.”

Încep să-i spun minunata și uluitoarea poveste a verificărilor încrucișate dintre experiment și teorie, dintre cercetările psihedelice asupra conștiinței și astrologie și, în mai puțin de un sfert de oră, îi fac cea mai rapidă, clară și concentrată prezentare a descoperirilor lui Grof și Tarnas de care am fost în stare vreodată, împreună cu implicațiile ce decurg din ele. Dar, așa cum facem mai toți atunci când suntem implicați emoțional și o ținem până în pânzele albe deși poate ne dăm seama că e o prostie, Virgil nu se lasă și îmi zice: “orice-mi spui, nu cred nimic, toată astrologia asta e numai șarlatanie”.

Încerc să îi spun că abordarea corectă a situației nu implică “ce credem” sau “cum ni se pare”, aici avem fapte, practic vorbim de o demonstrație științifică în adevăratul sens al cuvântului. Degeaba, omul e de neclintit. Îmi amintesc cuvintele lui Grof… și imi dau seama că, la fel ca noi toți, Virgil se află sub vraja credințelor înrădăcinate.
 
 
 

Stelele sunt ca litere…

Discuția continuă tot pe linia asta și se încinge… așa că îi deschid harta ca să văd cine vorbește cu mine de fapt… ah, uitasem, are Mercur în opoziție cu Saturn. Îi spun asta și, când aude că de aici i se trage scepticismul, că în momentul ăsta e pur și simplu o marionetă a opoziției dintre Saturn și Mercur, că de fapt vocea lui sceptică este glasul acestui complex arhetipal și că ce simte acum e doar partea de umbră a acestuia, că paleta de manifestări a complexului arhetipal Saturn-Mercur cuprinde și multe alte aspecte luminoase cum ar fi o minte foarte practică, că în esență Saturn-Mercur este arhetipul rezolvitorului de probleme și că, dacă se gândește mai bine, asta a făcut toată viața lui, se enervează total. (Dar e cu desăvârșire adevărat, așa că îi amintesc cum mi-a povestit o întâmplare tipică pentru el: într-o dimineață când a fost un ger mai mare și mașinile n-au mai pornit, a ajutat vreo 10 oameni să-și pornească mașinile care aveau probleme cu bateriile. Toată lumea l-a sunat și el i-a rezolvat pe toți. Evident, nu e mecanic auto.)

Adaug: “e de înțeles că ai rețineri, având în vedere educația pe care am primit-o cu toții. Sunt de acord că exemplul meu cu One day nu e suficient ca să te convingi, pentru că aici vorbim de știință și de demonstrații. Așa că am să-ți pun o întrebare: dacă aleg un alt film cu aceeași temă Venus-Neptun și pun în evidență o consistență similară între tema filmului și complexele arhetipale active în cei care i-au dat viață, ce ai să mai spui?” Dar e deja prea târziu, orice i-aș spune acum, nimic nu mai ajunge la el, doar un înger coborât din cer l-ar putea clinti…

“Ca să te convingi că lucrurile astea sunt absolut reale am să fac o asemenea investigație arhetipală special pentru tine!” Și brusc îmi vine o idee… știu că i-a plăcut Somewhere in time (Undeva, cândva), mi-a spus că a ieșit plângând de la film, îmi amintesc că pe vremuri am ascultat amândoi muzica filmului. “Dar să știi că dacă descopăr ceva, am să scriu povestea discuției noastre și o public! Vrei să-ți alegi un pseudonim?” “Poți să o faci, poți să îmi dai numele adevărat!” Totul pentru știință, totul pentru front, cum ar veni. Pe undeva, el speră că există minuni, o parte din el știe că lumea în care trăim este de fapt fermecată. Dar, ca noi toți, confruntat cu întâmplările vieții de zi cu zi, nu mai e deloc sigur de asta.

Închid telefonul. Sunt deja obosit de cât am vorbit, mă întreb ce naiba e în capul meu, de ce oare nu m-am băgat în pat să mă odihnesc în loc să vorbesc atâta și, pe deasupra și fără rost? Începe să-mi pară rău de ce am spus, mă întreb dacă nu am exagerat iar, puteam să vorbesc și eu “normal” cu sufletul ăsta curat. În plus, cine știe dacă am să găsesc ceva, oare de ce m-am dat deștept? O vreme mă îndoiesc de toate, dar pe urmă încep să mă liniștesc: îmi amintesc că în fond astrologia este despre legătura dintre Cer și Pământ și eu am văzut deja de atâtea și atâtea ori că legatura asta dintre Cosmos și Suflet e vie și perfectă.

“Stelele sunt ca niște litere care se scriu pe sine în fiecare moment pe cer. Totul în lume este plin de semne… toate evenimentele sunt legate… toate lucrurile depind unele de altele… așa cum s-a spus: totul respiră împreună”

scria Plotin acum aproape 2000 de ani. Virgil e ca un frate pentru mine, dar în problema asta îi cred pe Plotin, pe Tarnas și pe Grof.

Mă învârt fără țintă prin casă. Sunt foarte obosit, poate că ar fi bine să mă odihnesc puțin, măcar acum după ce am comis-o? Mă pregătesc să mă bag în pat… dar curiozitatea mă învinge și mă așez la calculator. Doar câteva hărți și gata, îmi spun, văd eu restul altă dată.
 
 
 

Tranzitele lui Virgil

somewhere in time

Găsesc rapid că Somewhere in time a fost filmat între 21 mai și 18 iulie 1979. A fost lansat în cinematografe în octombrie 1980.

Mă gândesc că ar fi interesant de văzut ce tranzite a avut Virgil atunci când l-a văzut la cinematograf, ca să ne lămurim ce a stat în spatele emoției profunde trăite de el atunci dar, oricât de mult caut, nu pot găsi când a avut loc lansarea în România… singura variantă ar fi să merg la Biblioteca Centrală Universitară să parcurg colecția Scânteia din 1981-85 să văd programul cinematografelor din București, dar asta rămâne pe altădată. După ce aș găsi când a început să ruleze filmul în București, ar trebui să caut Flacăra Iașului de peste vreo 3 săptămâni – cam atât dura să ajungă filmul din “capitală” în “provincie”, probabil mergeau cu căruța – ca să văd când a rulat la Iași… Dar nu știu unde aș putea găsi o colecție de Flacăra Iașului (abia acum sesizez: Scânteia, Flacăra… înfocați mai erau tovarășii!).

Oricum ar fi, o scurtă privire pe tranzitele lui Virgil arată că este vorba despre Uranus conjunct cu Venus (activ la el din decembrie 1981 până în octombrie 1984). Destul de plauzibil să-l fi văzut atunci, având în vedere că filmul a fost lansat la finalul lui 1980 (octombrie). Virgil are Neptun la 25°26′ Scorpion și Venus la 6°58′ Săgetător, deci distanța dintre ele este de 11°32′. În perioada 1981-1983 Uranus a traversat spațiul dintre Neptun și Venus, unindu-le și aruncând totul în aer. Iar din decembrie 1982 în septembrie 1983 lui Uranus i s-a alăturat și Jupiter, care expansionează orice atinge și asigură succesul! Da, acum e clar…

Incep să fac hărțile celor implicați în film. In scurt timp nu-mi vine să-mi cred ochilor, am dat peste o adevarată familie arhetipală.
 
 
 

Undeva, cândva, un film Venus-Neptun

Undeva, cândva este un film inspirat după romanul Bid Time Return (1975) de Richard Matheson, și spune povestea unui scriitor care aflat în pană de inspirație pleacă într-o vacanță. In timp ce se plimba prin muzeul hotelului la care se oprise el vede fotografia unei femei frumoase și este captivat de ea. Cu ajutorul unui angajat mai vârstnic al hotelului, el află că femeia este o actriță faimoasă de la începutul secolului XX. Căutând să afle mai multe despre ea, primește mai multe semne că între el și acea actriță există o legătură. Devine obsedat de ideea de călători înapoi în timp, pentru a o întâlni pe femeia de care s-a îndrăgostit. In cele din urmă depășește toate obstacolele și ajunge să trăiască o poveste de dragoste cu femeia visurilor sale.

Ca să fie clar despre ce vorbim în continuare, să vedem ce spun astrologii în legătură cu perechea Venus-Neptun:

Individul poate încerca să se contopească cu celălalt și să atingă Divinul prin intermediul relației. Aceasta este combinația asociată cu romantismul ideal, dragostea ca în povești și cu capacitatea de a seduce și a fi sedus. Năzuința către ceea ce nu poate fi obținut și capacitatea de a vedea binele din cealaltă persoană pot duce la credulitate și la dificultatea de a înfrunta realitatea despre persoana iubită sau chiar a relației în sine. Unii vor rata oportunitatea de a face relația ideală fiind concentrați numai asupra imperfecțiunilor partenerului. Combinația poate fi asociată cu relații imaginare sau platonice – întâlnirea sufletelor (la propriu sau în imaginația lor) dar nu neaparat și întâlnirea trupească. Deseori relațiile intime implică sacrificiu și dor în diferite variante. Unii își vor atrage partenerii în virtutea vulnerabilității lor sau fiind evazivi, sau pot fi atrași ei înșiși de slăbiciune și vulnerabilitate; sau de cineva pe care să compătimească. Indivizii pot lua rolul victimei sau al salvatorului în relație. Un dor de frumusețe, armonie și pace poate alimenta impulsul de a evada din lumesc și sordid. O combinație excelentă pentru aprecierea artelor sau abilități în arte și care poate fi asociată mai ales cu dansul și în special cu baletul. Sue Tompkins, The Contemporary Astrologer’s Handbook

Cuvintele cheie pentru complexul arhetipal Venus-Neptun: iubirea romantică, dragostea de visare, relații clandestine, iubire ca în povești Sue Tompkins, Aspects in astrology.

In practica cu clienții astrologii remarcă următoarele manifestări ale complexului Venus-Neptun: iluzia și deziluzia, îndrăgostirea de o persoană indisponibilă sau care nu este cu adevărat prezentă, nu este ce pare a fi, nu are substanță; sentimentul de sacrificiu, experiența transcendentă, capacitatea de conectare sufletească sau acordare cu sufletele altor oameni, bunătate, compasiune, relație spirituală conștientă, dragoste necondiționată, filantropie. (Kay Taylor)

Mai toate temele de mai sus sunt evidente în Somewhere In Time: iubirea (Venus) care depășește legile lumii fizice (Saturn) și limitările inerente existenței într-un corp fizic (Saturn), iubirea față de o persoană absentă, inaccesibilă, de «dincolo», sacrificiul pentru iubire, dragostea adevărată nu moare niciodată. Ton pe ton, vorba unei prietene de odinioară… De fapt, e greu de găsit un studiu de caz mai bun pentru complexul arhetipal Venus-Neptun decât filmul Undeva, Cândva.

O demonstrație ca la matematică

Vom încerca să folosim modelul demonstrațiilor matematice, cu ipoteză și concluzie, dacă x, atunci y… Transpus în cazul nostru:

DACĂ tema filmului aparține complexului arhetipal Venus-Neptun (lucru deja arătat clar mai sus)
ATUNCI ne putem aștepta ca cei care au dat viață acestui proiect, care l-au “încarnat”, să aibă activ complexul Venus-Neptun (fie natal, fie prin tranzit sau amândouă).

În cazul în care am găsi această corespondență, ar însemna că avem de-a face cu un caz de evidențiere a unor legități de altă natură decât cele acceptate în paradigma științifică curentă.

Înainte de a prezenta rezultatele sunt necesare două precizări.

  1. În primul rând, evident că diferitele aspecte astrologice menționate mai jos, tensionate sau armonice, au semnificații diferite. Dar, până la urmă, ele reprezintă doar nuanțe ale aceleiași culori de bază. Oricare ar fi natura aspectelor, în ultimă instanță ele sunt doar variațiuni ale complexului arhetipal de bază (în cazul de față Venus-Neptun). Ce le unește este mai important decât ce le desparte, ceea ce contează cu adevărat este simpla lor existență. Simplu spus, orice contact între Venus și Neptun certifică prezența acestui complex arhetipal.
  2. În al doilea rând, există și alte complexe arhetipale relevante pentru tema în discuție (cum ar fi Venus-Saturn și Saturn-Neptun). Însă, pentru claritatea expunerii, vom concentra investigația doar pe complexul arhetipal Venus-Neptun.

 
 

Autorul cărții Undeva, Cândva

Aflat într-o călătorie cu familia, Richard Matheson vede întâmplător pe un perete un portret al unei actrițe decedate care îl impresionează foarte mult. Fantazează cum ar fi să se poată întoarce în timp ca să o întâlnească și sfârșește prin a scrie o carte pe această temă. Cartea primește World Fantasy Award for Best Novel în 1976 și place atât de mult cuiva încât se ia decizia ecranizării. Matheson scrie apoi și scenariul filmului.
Natal: Saturn-Uranus (trigon, 1°50′), aspect consistent cu tema călătoriei în timp din moment ce Uranus reprezintă revoluția, schimbarea bruscă și neașteptată iar Saturn limitele de orice fel și timpul.
Tranzit pentru perioada scrierii cărții (apărută în 1975): Neptun-Venus (sextil, activ ianuarie 1974 – noiembrie 1977). Of… iar aspectele astea despre care «se știe» că n-au nici o vlagă… da, multă lume pare să creadă acum că sextilul este un aspect de neglijat dar, după Marele Gatsby și Adam și Eva, ăsta este al treilea caz pe care îl găsesc în mai puțin de un an în care sextilul se află la originea unei capodopere. Matheson a declarat:

“Undeva, cândva este povestea unei iubiri ce depășește timpul (Venus-Neptun n.m.), What Dreams May Come (alt roman al lui Matheson n.m.) este povestea unei iubiri ce depășește moartea (tot Venus-Neptun n.m.)…. Simt că aceste două romane sunt cele mai bune scrieri ale mele în domeniul literaturii.”

 
 

Maude Adams, inspirația pentru Undeva, Cândva

maude-adams
Actrița al cărei portret i-a inspirat lui Richard Matheson dorința de a se întoarce în timp pentru a o întâlni, modelul pentru personajul Elisei McKenna este Maude Adams.
Natal: Neptun-Venus (trigon, 3°53′). În privința tranzitelor vedem în acțiune un fenomen foarte interesant, observat de Jung («afurisitele astea de chestii funcționează chiar și după moarte!») și evidențiat de Tarnas în cazul răspândirii ideilor lui Joseph Campbell după moartea acestuia (în coincidență cu un tranzit survenit după moarte).
Tranzit 1: În perioada filmărilor pentru Somewhere in time din 1979, la 26 de ani după moartea ei (survenită in 1953), Maude Adams avea Neptun în tranzit conjunct cu Venus. Tot în perioada filmărilor are Saturn în tranzit în careu cu Venus.
Tranzit 2: În momentul investigației mele, adică alți 37 de ani mai târziu, Uranus în tranzit îi trezește la viață trigonul natal Neptun-Venus (Uranus conjunct Neptun).

Această serie uluitoare de tranzite sincronizate succesiv, după moarte, te fac să te întrebi în ce fel de Univers trăim de fapt… nu prea seamănă cu cel despre care am învățat la școală.
 
 

Filmul Undeva, Cândva

(date accesibile public pe Wikipedia si IMDB)

  • Jeannot Szwarc (regizor) Natal: Venus-Neptun (careu, 7°16′). Tranzit în perioada în care a făcut filmul: Neptun-Venus (conjuncție). Se pare că Somewhere in Time a fost turnat deoarece studioul Universal Pictures îi datora o favoare lui Szwarc care făcuse Jaws 2, cel mai mare succes de box-office al anului 1978.
  • Stephen Deutsch (producătorul filmului) Natal: Neptun-Venus (septil, 0°26′). Tranzit în perioada în care a făcut filmul: Neptun-Venus (trigon). Agentul lui Christopher Reeve i-a râs pur și simplu în față lui Deutsch când acesta i-a spus salariul oferit pentru Christopher Reeve (era primul rol după Superman-ul din 1978). A refuzat să citească scenariul sau să-i permită lui Reeve să audă despre el. Fiind conștient că nu putea să facă filmul fără un star, Deutsch i-a strecurat clandestin scenariul lui Reeve în camera de hotel. Reeve l-a sunat a doua zi și i-a spus că i-a plăcut scenariul și că acceptă rolul. Ironie a sorții, inițial Somewhere in Time a fost un eșec de box office. Stephen Deutsch și-a asumat responsibilitatea pentru eșec, spunând că a fost o greșeală că au făcut o lansare generală în loc de a aborda o strategie cu lansări succesive în diferite piețe. O altă cauză a eșecului inițial a fost greva sindicatului actorilor, împrejurare ce a lipsit filmul de o promovare adecvată din partea starurilor. Se pare că Deutsch a plâns mult în weekendul în care s-a lansat filmul. Dar, după cum se știe, istoria a fost de altă părere: Somewhere in Time a devenit un clasic. Revanșa asta mi se pare foarte Venus-Neptun.
  • Christopher Reeve (Richard Collier) Natal: stellium Neptun-Venus (6°17′)-Saturn. Tranzit: Neptun face un aspect minor (septil) cu steliumul dar, mai important, Pluto face conjuncție cu steliumul Neptun-Venus-Saturn, activându-l cu o intensitate vulcanică.
  • Jane Seymour (Elise McKenna) Natal: Venus în Pești (asemănător cu Venus-Neptun, Peștii fiind guvernați de Neptun), Neptun-Venus (inconjuncție, 1°06′). Tranzit: Neptun-Venus (careu), Uranus-Venus (trigon), ceea ce înseamnă trezire, renaștere la nivel de Venus. Actrițele care au dat proba pentru rol au fost întrebate dacă au fost îndrăgostite vreodată. Jane a fost singura care a răspuns că nu, și a primit rolul.

    Niște scene filmate inițial s-au dovedit inutilizabile, deci au trebuit filmate din nou. Dar Christopher Reeve, actorul care joacă rolul masculin principal, nu mai era disponibil, așa că la una dintre aceste filmări Jane Seymour (actrița care joacă rolul feminin principal) și-a spus replicile în fața lui Richard Matheson (autorul cărții și al scenariului). El a fost atât de tulburat de experiență, încât și-a sunat soția și s-a întors imediat acasă. Iată ce i-a spus atunci Elise (Jane Seymour), personajul principal feminin al poveștii, lui Richard Matheson:

    …”Bărbatul visurilor mele aproape că a pălit acum. Cel pe l-am creat în mintea mea. Genul de bărbat la care visează fiecare femeie în cele mai adânci și mai ascunse colțuri ale inimii ei. Aproape că pot să-l văd acum în fața mea. Ce i-aș spune dacă ar fi într-adevăr aici? “Iartă-mă. N-am cunoscut niciodată acest sentiment. Am trăit fără el toată viața mea. Este de mirare, atunci, că nu am reușit să te recunosc? Tu, care mi l-ai adus pentru prima dată. Există vreo modalitate prin care să-ți pot spune cum s-a schimbat viața mea? Vreo cale să-ți spun ce dulceață mi-ai dăruit? Sunt atât de multe de spus că nu pot găsi cuvintele. Cu excepția acestora… Te iubesc.”
    Având în vedere toate aspectele de mai sus, cred că Matheson s-a simțit ca ucenicul vrăjitor atunci când Jane Seymour/Elise Mckenna i-a făcut declarația aceea direct lui… Această situație în care Elise McKenna, personajul născut din fantezia lui, îi face personal declarația de dragoste și nu lui Christopher Reeve, actorului principal este o profundă sincronicitate Venus-Neptun.

  • Susan French (Elise McKenna bătrână) Tranzit: Neptun-Venus (conjuncție) și Uranus-Saturn (opoziție), aspect consistent cu tema călătoriei în timp (din moment ce Uranus reprezintă revoluția, schimbarea bruscă și neașteptată iar Saturn limitele de orice fel și timpul).
  • Christopher Plummer (William Fawcett Robinson) Natal: Neptun-Venus (careu, 4°29′). Tranzit: Saturn-Venus (careu).
  • William Macy (criticul). Natal: Venus-Neptun (trigon, 6°05′)
  • Bill Erwin (Arthur) Natal: Neptun-Venus (trigon, 1°25′). Tranzit: Saturn-Venus (careu).
  • Jeff Gourson (editorul filmului) Natal: Neptun-Venus (trigon, 1°25′). Tranzit: Neptun-Venus (septil).
  •  
     

    Muzica din film și cea din carte

    John Barry (compozitorul coloanei sonore) Natal: Saturn-Venus (semicareu, 1°27′). Tranzit: Neptun-Venus (conjuncție), Saturn-Venus (careu).
    Jane Seymour i l-a sugerat regizorului Jeannot Szwarc pe Barry pentru coloana sonoră a filmului, dar Szwarc a fost reticent spunând că din cauza bugetului mic nici măcar nu-și pot permite să-l abordeze. Jane Seymour i-a replicat că Barry îi e prieten și că îl va ruga ea. Ca și Christopher Reeve, când a aflat despre proiect, lui Barry i-a plăcut atât de mult încât a fost de acord să se implice. Inițial Barry a vrut să folosească melodia la care se făcea referire în carte: Adagietto din Simfonia a 5-a de Mahler. Dar Adagietto i s-a părut prea copleșitoare așa că a folosit Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini a lui Rachmaninov. Barry a precizat ulterior că de obicei nu compune acest stil de muzică, dar că sentimentele și emoțiile provocate de pierderea părinților (tatăl lui a murit în 1979 cu câteva zile înainte de Crăciun iar mama lui a murit în aprilie 1980) și-au pus amprenta asupra muzicii pe care a compus-o.

    Gustav Mahler (compozitorul melodiei din cartea lui Richard Matheson) Natal: Neptun-Venus (trigon, 3°11′). Adagietto e un poem de dragoste pentru Alma Schindler, viitoarea lui soție, pe care tocmai o cunoscuse. Interpretarea de mai jos sub bagheta lui Leonard Bernstein, el însuși născut cu Venus-Neptun (conjuncție, 0°24′):

    Iată o poezie pe care a compus-o în perioada respectivă:

    Cât de mult te iubesc, o, soarele meu,
    Nu-ți pot reda prin cuvinte ce simt.
    Pot numai să-mi plâng dorul și iubirea în fața ta.

    Ca paranteză, Alma Mahler avea Saturn-Venus (opoziție), complex arhetipal tipic pentru numărul mare de parteneri pierduți.

    Tema muzicală a filmului. Rapsodia pe o temă de Paganini in La Minor, Op. 43, Variațiunea XVIII – Andante Cantabile. Rapsodia, inspirația temei muzicale din film, a fost compusă între 3 și 18 august 1934. Pe 3 August 1934 avem pe cer Venus-Neptun (trigon). Deși fără legătură directă cu investigația de față, e interesant de menționat că prima reprezentație publică a Rapsodiei a fost dirijată de Stokowsky (stellium natal Venus-Saturn-Neptun în trigon cu Uranus) pe 7 noiembrie 1934, atunci când stelliumul lui natal Venus-Saturn-Neptun primea un trigon de la Neptun iar Saturn făcea careu la Neptun. Mai mult, în mai-iulie 1979 când s-au făcut filmările pentru Somewhere in Time, Stokowsky avea Saturn-Venus (trigon) iar Neptun și Uranus îi activau prin opoziție stelliumul natal Venus-Saturn-Neptun.

     
     

    Călătoria în timp

    Jack Finney (autorul cărții despre călătoria în timp după care s-a inspirat Richard Matheson) Natal: Uranus-Saturn (trigon, 5°56′) – arhetipul călătoriei în timp. Atât Uranus cât și Saturn fac trigon la Mercur (Fecioară): cel care expune practic (Saturn-Mercur) intuiția genială (Uranus-Mercur) a posibilității călătoriei în timp (Uranus-Saturn). Tranzit: Uranus-Saturn (opoziție), sextil Mercur. Nu am reușit să găsesc date exacte despre cum și când a scris Time and Again (publicată în 1970) dar, începând cu 1967 Finney a avut Uranus și Pluto peste Mercur – în perfectă consistență cu ideea revoluționară a călătoriei in timp.

    George Vorkovek (profesorul Finney, autorul cărții despre călătoria în timp), cel care îl sfătuiește pe personajul principal cum să procedeze pentru a se întoarce în timp. Richard Matheson i-a dat profesorului numele de Finney în cinstea lui Jack Finney, autorul de science fiction de la care a împrumutat ideea pentru Bid Time Return (1975) – cartea care a stat la baza filmului Somewhere in time. Natal: Uranus-Saturn (sextil, 0°24′), aspectul călătoriei în timp. Tranzit: Uranus-Saturn (trigon).
     
     
    Observații:

  • Nu am găsit datele de naștere pentru: Chet Swiatkowski (pianistul care interpretează tema muzicală în film) și Kenneth Hall (editorul muzical).
  • Bo Derek, sex simbolul anilor ’70, a fost luată în considerare pentru rolul Elisei McKenna. Și ea are complexul arhetipal Venus-Neptun activat la naștere (conjuncție 6°50′).
  • Max Von Sydow a fost inițial anunțat pentru William Fawcett Robinson, rol atribuit ulterior lui Christopher Plummer. E interesant că Max Von Sydow s-a născut cu Neptun-Venus (trigon, 6°37′) iar în perioada filmărilor avea ca tranzit Neptun-Venus (sesquicareu) și Saturn-Venus (trigon).
  • Mai mult, la momentul investigației mele (12 februarie 2016) sunt prezente:

  • toate aspectele temei: Neptun-Venus (semicareu, 0°36′), Saturn-Neptun (careu, 6°6′), Saturn-Venus (novil, 0°29′).
  • aspectul călătoriei în timp: Uranus-Saturn (trigon, 2°33′).
  • “amprenta” arhetipală a temei muzicale (extrasă din harta începutului compoziției, 3 august 1934): Jupiter-Venus (trigon), Marte-Venus (sextil), chiar și o conjuncție mai largă Pluto-Venus (8°02′).
  •  
     
     

    Totul respiră impreună…

    Cred că cele prezentate mai sus constituie o demonstrație destul de categorică a consistenței dintre tema filmului și complexele arhetipale active (natal, prin tranzit sau ambele) în cei care i-au dat viață. Poate un singur caz nu înseamnă prea mult, dar cred că faptele expuse mai sus indică necesitatea unor cercetări viitoare.

    Mie mi-a luat ceva timp să înțeleg ce și cum trebuie căutat pentru o asemenea investigație arhetipală. Dar acum lucrurile sunt mai clare: tehnica expusă aici este foarte simplă, așa că oricine poate pune lupa arhetipală pe un film, o carte sau pe orice alt fenomen. Iar dacă asemenea investigații viitoare vor găsi sistematic, în multe alte cazuri, același tip de corespondență ca cel evidențiat mai sus, cred că e evident pentru toată lumea că e necesar să ne reconsiderăm urgent concepțiile despre Viață și Univers.

    Implicațiile sunt uriașe: asemănător cu descoperirea unui corp ceresc din calcul, prin astfel de shazamări arhetipale este posibil să înțelegem că trăim într-un Univers total diferit de cel descris de știința newtonian-carteziană, imaginat, în esență, ca un uriaș mecanism automat, guvernat în întregime de legi fizice, lipsit de viață și de finalitate.

    Oare cum va fi atunci când vom descoperi și accepta la nivel de civilizație că Universul în care trăim este viu și înzestrat cu o infinită inteligență? Ca prima dată când te îndrăgostești total și vezi în privirea ființei iubite dragostea aceea de dincolo de spațiu și de timp.
     
     
     

    Remanențe arhetipale

    Luni, 15 februarie 2016
    Pe 16 februarie am o Revoluție Lunară. Fac o relocare rapidă la Chișinău. Ca să fiu de seara acolo, plec pe după amiază cu Zohal cu mașina. Imediat după plecarea din Iași, mă sună Virgil. Îl întreb dacă s-a mai gândit la discuția noastră de vineri seara și îmi spune “de fapt s-a întâmplat ceva în legatură cu asta”. Sâmbătă seara, a doua zi după discuție, a fost în vizită cu soția la niște prieteni. Gazda, violonist, îi povestește că aseară a avut concert la Filarmonică cu Rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov. La care el întreabă: păi nu e asta muzica din Somewhere in time? Le pune melodia din film de pe YouTube și prietenul lui confirmă: “da, exact asta este”. “Ce chestie, tocmai aseară am vorbit cu Adrian (adică cu mine n.m.) despre filmul ăsta” le spune Virgil.

    Îl întreb dacă i-a plăcut sincronicitatea și îmi spune “ei, m-a surprins un pic coincidența”. Și adaugă: “toate astea cu astrologia ar fi cumva dacă ar avea vreo aplicație practică. Dar așa…” De la volan, Zohal, care aude conversația, zâmbește. El a fost martor la zeci de asemenea sincronicități, am petrecut ceva timp împreună, într-un timp mă vizita odată la câteva zile. Îmi amintesc cum, aproape imediat cum intra pe ușă, începea: “hai, fă o vrajă”. N-aș zice că făceam ceva deosebit, vorbeam doar despre Viață și Univers, despre alchimie, astrologie și altele asemenea… Destul de des, cerurile se deschideau: când auzeau despre ce vorbim, arhetipurile începeau și ele să vorbească cu noi prin sincronicități. Iar atunci când sincronicitățile se țineau lanț zile în șir, prezența sacrului în viața de zi cu zi devenea palpabilă și lui îi plăcea să numească starea asta “vrajă”.

    Eu i-am zis doar că am auzit la Richard Tarnas despre cum cei din vechime trăiau într-o lume în care legătura dintre Cer și Pământ, dintre Cosmos și Suflet era ceva de la sine înțeles, prin urmare nici nu aveau un cuvânt special pentru sincronicitate, așa cum avem noi acum. În viața lor sincronicitatea era ceva natural; și nu e nevoie să mergi până la Legendele Olimpului sau la Homer ca să vezi asta, e suficient să citești un pic din Shakespeare. Nu peste multă vreme Zohal pleacă la a 3-a Revoluție Solară țintită, tocmai în Noua Caledonie. Experimentul ăsta cu relocarea Revoluțiilor Solare e unul dintre cele mai de succes pe care le-am făcut împreună. Așa că atunci când mi se explică cu argumente teoretice “foarte solide” de ce relocarea Revoluției Solare “nu poate funcționa”, eu ce pot să mai spun? Dau din cap că da… și mă gândesc la transformările majore prin care a trecut Zohal în anii ăștia.

    Poate că unora nu li se pare corect dar eu, dacă e să aleg între fapte și teorii, prefer faptele. Oricât de savante ar fi teoriile și explicațiile pe care le aud de obicei atunci când părerile noastre nu se potrivesc cu faptele, mie mi se pare că a nega faptele pentru a ne proteja concepțiile nu e decât gestul struțului care-și bagă capul în nisip cu gând că astfel ‘problema’ se va rezolva de la sine.

     

    Sâmbătă, 4 iunie 2016

    Aseară Virgil m-a invitat să-i povestesc despre ultima mea călătorie, Revoluția Solară relocată din Alaska. Profit de ocazie și îi spun că, dacă vin, vreau să îi citesc însemnarea de față. Vreau să închid capitolul ăsta, nu mai pot, mă apasă, parcă merg cu bolovani în spate când știu că nu am terminat darea de seamă. Și trebuie să fiu sigur că am redat bine atât întâmplarea de la care a pornit tot, cât și sincronicitatea pe care a trăit-o el în vizită la prieteni. Au trecut deja 3 luni, nici nu știu când…

    Ne-a luat vreo 4 ore să parcurgem textul ăsta, a fost greu… adevărată vorba că nimeni nu-i profet în țara lui…

    Primul lucru pe care îl fac de dimineață e să dau forma finala textului, să pot să trec odată la altceva. Oare câte ore am petrecut în total cu investigația asta, adăugând ici și colo câte un detaliu sau altul, ca într-un puzzle? Mi-a luat atât de mult și a fost greu, de fiecare dată când mă gândeam că trebuie să termin de scris mă apucam de altceva… abia am reușit să îl termin. De ce tocmai acum, mă întreb? O fi vreo legătură cu momentul de față? Deschid harta și văd că pe cer avem ceea ce se cheamă o cruce cosmică. În colțuri avem așa: Soare și Venus, Neptun, Saturn și Jupiter. Sunt mască, toți actorii investigației mele dau petrecere. Și au și musafiri.
     
     
    Alte articole despre Venus-Neptun
    One day…
    Neptun-Venus: călătorie muzicală
    Fluturii îndrăgostiți (și alte povești Venus-Neptun de dor)
    Aspectele Venus-Neptun